SCRIITORI ROMÂNI CONTEMPORANI

VASILE I. BUNEA, s-a născut la data de 20 martie 1944, în perioada grea a refugiului în urma odiosului rapt politico-militar, prin aplicarea prevederilor Diktatului de la Viena din 30 august 1940, în comuna Roşia-Montană, Jud. Alba, fiind al doilea copil al soţilor Bunea Izidor – jandarm, şef de post şi Elisabeta – casnică, şi descedenţi din doua familii ilustre de cărturari români, pe linie paternă: familia istoricului Dr. Augustin Bunea, canonic de Blaj, apărator în Procesul Memorandiştilor, membru al Academiei Române, iar pe linie maternă familia patriotului Ştefan Ciceo- Pop, unul din iniţiatorii şi promotorii Consiliului Naţional Român, personalitaţi marcante ale istoriei neamului românesc, din acele zbuciumate vremuri trăite de poporul român.

Copilaria o va petrece o parte în casa părintilor marelui filozof şi poet român Lucian Blaga, la Lancrăm Jud. Alba, unde a fost mutat cu serviciul tatăl său, perioadă de timp care va pune o remarcabilă amprentă pe viitorul şi formarea de mai târziu a copilului Vasile. Aici, Vasile I. Bunea îl cunoaşte pe marele poet, care atunci activa în străinatate, ca diplomat român. Urmează clasa a III-a primară în oraşul Sebeş, unde îl va cunoaşte şi pe poetul Mihai Beniuc, continuă clasele gimnaziale la Gherla jud. Cluj, odată cu revenirea parinţilor din pribegia începută cu refugiul, din motive etnice.

Se înscrie la renumitul Liceu Teoretic (profil pedagogic) “ Petru Maior ” din oraşul Gherla, unde îl va avea printre alţi profesori, pe ilustrul dascăl Ion Apostol Popescu, discipol al profesorului de atunci, Lucian Blaga, cu care şi-a dat licenţa, şi pe renumiţii profesori: Izidor Horgoş, Gheorghe Breharu, Dreptate Viliam, Emilia Micle, Coriolan Ciobanu, Alexandru Nicula, Aurel Chezan şi alţii.

Vasile I. Bunea va lucra în învăţamânt şi cultură ani de zile la diferite nivele şi eşaloane administrative, perioadă în care va urma şi cursurile Institutului Pedagogic. Având de timpuriu preocupări de condeier, va debuta în cadrul cenaclului Lucian Blaga din Gherla, la a cărui naştere a şi fost părtaş fiind unul dintre iniţiatori alături de fostul său dascăl Ion Apostol Popescu şi preot prof. Gheorghe Breharu, apoi debutează mai oficial în cadrul Cenaclului Tribuna de la Cluj cu poezie, împreună cu pleiada de tineri scriitori: Ana Blandiana, Ion Alexandru, Ioan Cocora, Mesaroş Angela, Kalman Iştvan, etc. fiind remarcat de critica literară a vremii.

Publică articole de presă şi poezie în presa centrală şi locală, colaborând în calitate de corespondent la Redacţiile: Cravata Roşie, Scânteia Tineretului, Albina, Făclia şi Radio Cluj.

Viaţa-l trimite pe valurile ei, spre capitală, unde va locui 33 de ani, perioadă în care va fi funcţionar la o centrală cu profil materiale de construcţii, apoi funcţionar în Ministerul Constructiilor Industriale, la antipod cu preocuparile şi vocaţia sa, dar într-un colectiv care l-a menajat permanent, l-a ajutat şi înţeles pe deplin în acţiunile sale culturale.

La data de 15 noiembreie 1974 debutează alături de Gim Laurian, cu poezie în cadrul cenaclului Literar “Nicolae Labiş” al Revistei Săptămâna, condus de marele prozator Eugen Barbu – fiind propus de poeţii Dan Mutaşcu şi Ion Lotreanu. În acest colectiv ardeleanul Vasile I. Bunea, va cunoaşte o pleiadă întreagă de scriitori, oameni de ştiinţă, cultură şi artă, cu care va lega frumoase şi durabile prietenii, care-l vor ajuta în penetrarea reală a vieţii literare a capitalei, unde veneticii pătrund foarte greu sau deloc.

În aceste decenii, paralel cu activitatea de funcţionar platită de stat, va colabora la reviste şi publicaţii literare ca: Săptămâna, Luceafărul, Tomis, Tribuna, Suplimentul Literar Artistic al Scânteii Tineretului, Flacăra, Almanahuri Literare, Albina, Vatra, România Literară, Tribuna României, postul de radio Bucureşti şi Televiziunea Română, realizând ani la rând împreună cu G. Teaşcă şi Stoica Ionel, emisiuni Cenacluri ale Tineretului, unde va debuta mulţi poeţi tineri.

La scurt timp, cu îngăduinţa lui Eugen Barbu, împreună cu tânărul critic literar Constantin Sorescu, va înfiinţa cenaclul literar-artistic “Lumina” a tinerilor scriitori din capitală, lansând programul şi a unei reviste literare, care în final nu s-a materializat din motive politice.

Sub îndrumarea profesorilor: Şerban Cioculescu, Alexandru Balaci, Vladimir Străinu, I.C. Chiţimia, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, George Muntean, Vasile Netea, Ioan Coteanu, Edgar Papu, Dan Grigorescu, George Marinescu-Dinizvor, şi altii, Vasile I. Bunea face cercetare în istoria literară românească, elaborând rând pe rând lucrări de referinţă. Amintim aici doar câteva: Eminescu şi folclorul ardelenesc, Înţelesuri posibile ale poporanismului din punct de vedere etnologic şi etno-psihologic, Obsesia visului în opera lui Alexandru Philippide, Reflecţi asupra raporturilor social-politice în opera lui Liviu Rebreanu, George Coşbuc şi preocupările folclorice, Simbolori erotice în creaţiunile poporului român, Influenţa aştrilor asupra producţiei agricole – interpretări etnologice, Propuneri pentru o posibilă introducere în opera lui Nichita Stănescu etc.

O relaţie specială o va avea cu acad. Alexandru Philippide, şi scriitorul Nicolae Steinhardt ( părintele Nicolae de la Mănăstirea Rohia) pe de o parte, care-i vor deschide pasiunea spre analiza şi critica literară, iar pe de altă parte va avea o prietenie stralucită, cu fostul student a lui Lucian Blaga, profesorul din anii de liceu Ion Apostol Popescu, care-i va deschide apetitul spre studierea culturii şi tradiţiei populare româneşti, în special pentru studierea fenomenului iconografic de la Nicula din Jud. Cluj.

Urmare a acestor relaţii deosebite, valoroase şi benefice în îndrumarea sa, va înfiinţa şi conduce la Bucuresti Cenaclul Literar “Alexandru Philippide” devenit ulterior Societate Literară – după moartea poetului, care a funcţionat până în 1990, iar privind latura a doua, va studia pe ultimii iconari niculeni, cu predilecţie pe Gheorghe Feur – zis clopotarul şi se va apuca efectiv şi el de pictura de icoane pe sticlă, la îndemnul profesorului său Ioan Apostol Popescu, sub atenta observaţie şi practică a maestrului Mustea Marian – senior din Gherla, abordând la început maniera şi tipologia niculeană, ca apoi după expoziţiile personale din ţările pe care le-a vizitat şi în care a expus, să-şi diversifice tematica şi maniera de expimare artistică şi pe baza acumulării informaţiilor artistice de acolo.

Pe parcursul acestor decenii, este invitat şi participă la nenumarate: conferinţe, dezbateri, colocvii, seminarii, mese rotunde, simpozioane, şi sesiuni de comunicări ştiinţifice în tară şi capitală, este printre membrii fondatori ai Asociaţiei Etnologilor Transilvaneni împreună cu: Virgil Medan de la Cluj, Ion Apostol Popescu de la Gherla, Mârza Dan, Emil Lazăr, Pădureanu Augustin, Radu Săplăcan şi alţii de la Dej. Participă 6 ani la rând la Sesiunile de Comunicări Ştiinţifice de la Samvs -Dej, la o Sesiune Naţională de Comunicări Ştiinţifice până când, unicul organ politic conducător P.C. R. prin braţul său de veghe şi execuţie Securitatea, au inetrzis aceste manifestări de frica formării de noi opinii şi maniere în cultura română, pe care şi aşa participanţii o aveau formată şi se ghidau după ea. Festivalul Samus – Dej, era paravanul sub care Vasile I. Bunea şi alţii, adunau aici în urbea de la confluenţa celor două Someşuri, spuma intelectualităţii româneşti, pentru prezentarea de lucrări, opinii şi programe culturale viitoare.

Datorită unor concepţii lipsite de asperităţi referitoare la actul de creaţie şi rolul acestuia în educaţia estetetică a individului, prin mijlocirea prietenului său excepţionalul fotoreporter Vasile Blendea, întreţine o amiciţie de invidiat cu marele prozator Marin Preda, căruia prea puţini au reuşit să-i pătrundă sanctuarul de gânditor şi de revoltă internă, în ciuda aparenţelor sale la prima vedere.

Leagă o prietenie deosebită cu marele poet Nichita Stănescu, a cărui amprentă se va vedea în scrierile lui Vasile I. Bunea de mai târziu. Nopţiile de cenaclu ad-hoc la locuinţa lui Nichita din Piaţa Amzei, i-au permis lui Vasile I. Bunea nu numai să cunoască pleiada de scriitori mai tineri din capitală şi ţară, ci să intre în noul curent literar optzecist. Nichita Stănescu va participa pentru ultima dată în viaţa lui la o manifestare publică literară la data de 15 noiembrie 1983 , atribuind premiile literare anuale în cadrul Cenaclului Literar „Alexandru Philiippide” condus de Vasile I. Bunea, manifestarea fiind înregistrată pe bandă audio.

În balconul lui Nichita Stănescu, la câteva zile după cumnplitul cutremur din

4 martie 1977: poetul Vasile I. Bunea, poetul Dan Filipescu, Marele blond NICHITA,

Pictorul Sorin Dumitrescu şi viitoarea soţie a lui Vasile I. Bunea -

Mihaela Paraschiv

Ultima apariţie publică literară a lui Nichita Stănescu,

17 noiembrie 1983 la Cenaclul Literar Alexandru Philippide,

alături de Vasile I. Bunea

Vasile I. Bunea va fi unul din cei 10 apropiaţi ai lui Nichita, care la decesul fulgerător al marelui poet, î-i va organiza funeraliile, cu mult scandal şi surprize din partea autorităţilor comuniste. Din cei curajoşi de atunci au făcut parte: părintele Galeriu, pictorul Sorin Dumitrescu, fotoreporterul Vasile Blendea, poetul Aurelian Titu Dumitrescu, criticul Constantin Crişan, pictorul Mihai Bandac, poetul Nica Stan, folkhistul Augustin Frăţilă, Nicu Stănchescu, Florentin Palaghia şi alţii.

Noapte de priveghi la Nichita: pictorul Mihai Bandac, Vasile I. Bunea, Mioara Carp şi Florentin Palaghia, în biserica Sf. Silvestru dec. 1983

Viaţa lui Vasile I. Bunea la Bucureşti s-a desfăşurat între serviciul oficial de la stat la centrală şi minister, Biblioteca Academiei Române, Arhivele Statului, Uniunea Scriitorilor şi la cenaclul său Alexandru Philippide.

Ca o realizare şi un corolar în acele vremuri de totalitarism comunist, la recomandarea acad. Mihai Beniuc, acad. Alexandru Balaci, acad. Alexandru Philippide, acad. Ioan Coteanu, prof.univ.Dr. I.C. Chiţimia, prof.univ.Dr. George Muntean, poetului Ion Alexandru, scriitorului Nicolae Steinhardt, şi a prof. Dr.Tudor Opriş, în baza bogatei sale activităţi cultural-educative, a cercetărilor şi lucrărilor sale ştiinţifice, Vasile I. Bunea este recomandat, primit şi confirmat în calitate de membru al Asociaţiei Oamenilor de Ştiintă din România, în secţia de Etnologie, la data de 1 iulie 1983.

Legitimaţia de membru al A.O.Ş aparţinând lui Vasile I. Bunea

Vasile I. Bunea datorită “originii nesănătoase a familiei sale” nu a fost membru al P.C.R. El tot timpul a fost un fel de Gică contra, faţă de şefii de la serviciu, sau conducerea societăţii totalitare, în care trăia un popor cu drepturi restrânse. Vorbea prea multe la serviciu, deschidea discuţii cu iz politic, comenta ce asculta la Europa Liberă şi Vocea Americii, spunea bancuri politice cu comunişti, se ralia imediat cu opozanţii regimului, şi culmea obrăzniciei a fost când, a apărut în faţa lui Nicolae Ceauşescu şi Gheorghe Pană primarul general al Bucureştilor la o vizită a acestora la Biserica Sfânta Vineri, când aceştia au hotărât demolarea ei, spunându-şi cu demnitate păsurile personale, apoi i-a declarat în anul 1984 telefonic lui Tudor Postelnicu ministrul de interne comunist, că intră în greva foamei şi-a tăcerii pe motivul neacordării unui apartament corespunzător familiei sale, interdicţia de-a publica în presa literară şi pentru ameninţarea că-i desfiinţează Cenaclul Literar „Alexandru Philippide „ cerând dreptul de-a emigrara în U.S.A

Având interdicţie o perioadă de-a publica, de-a semna în presa şi gazetele literare, cu ajutorul prietenilor, mai strecura câte un material sub pseudonime literare ca: D.P.Criş şi V. Crivăţ.

În anii 1981, 1982 şi 1985 s-a prezentat la conducerea Uniunii Artiştilor Plastici din România, de pe str. Nicolae Iorga din Bucureşti, prezentând un număr de peste 100 de icoane pe sticlă, transportate cu taxiul, solicitând înscrierea şi primirea în uniune. Urmare a acestor demersuri a fost atent supravegheat şi monitorizat de către organele securităţii atât în Bucureşti cât şi în teritoriu unde mergea în delegaţii.

Apoi a scris nenumărate memorii la toţi şefii comunişti: Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, Nicu Ceauşescu, Ion Dincă, Maxim Bergheanu, Nicolae Constantin, Lina Ciobanu, Gheorghe Pană şi alţii în care arăta nemulţumirile sale sociale şi culturale. Memorile acestea sunt păstrate şi acum în original. Rezultatul a fost că a învins obţinând ambele solicitări, cu condiţia de-a se cuminţii.Gură spartă, Vasile I. Bunea făcea şi premoniţii. Premoniţia lui se baza şi pe precizarea colegului său, economistul Negulescu Ştefan, seful serviciului unde lucra, individ care avea acces la Buletinul Informativ zilnic al ministrului, şi din care i-a relatat că: ultima vizită a lui Nicolae Ceauşescu la Moscova şi întâlnirea cu Mihail Gorbaciov au fost “tare nasoale” şi că este absolut convins că Gorbaciov nu-l mai vrea pe Ceauşescu “nici în ruptul capului”, vezi spunea Ştefan, ce s-a petrecut în restul ţărilor socialiste, unde paşnic conducerile superioare ale partidelor acestora au fost înlocuite, căderea Zidului Berlinului, sau şi mai sigur, Istoria Lumii pentru încă 50 de ani, a fost scrisă de Gorbaciov şi Buch la întîlnirea lor ultrasecretă, din insula Malta.

Ce nu ştiau autorităţile era intenţia lui Vasiule I. Bunea, din primăvara anului 1988 de-a lua legătura cu Corneliu Mănescu, Silviu Brucan şi Ion Ioniţă, care erau evacuaţi de la vechiile lor domicilii din faimosul Cartier Primăverii sau Televiziune şi mutaţi într-un cartier mărginaş al Bucureştiului, pe o stradelă din Şos. Chitilei, sau unii în Dămăroaia şi unde de mai multe ori se plimba împreună cu soţia Mihaela, cu Alexandra şi bătrîna Graif Didina care-i grijise fetiţa, al cărui fiu era Ilie Eugen, la care chipurile, mergeau în vizită şi care locuia în zona aceea păzită şi filată de echipaje de miliţie şi securitate zi şi noapte.

Totuşi cu ceva timp înaintea morţii foarte suspecte a lui Virgil Trofin, fost secretar al CC al PCR, viceprim-ministru, membru al CEPEX etc, atunci disident politic, prin fratele acestuia care era salariat la Ansamblul Artistic al CC UTC cu regizorul Grigore Popa şi Romeo Săndulescu, azi diplomat român la Cernăuţi, în zona monumentului eroilor sovietici de pe Şos. Kiseleff, unde el se plimba în unele după amieze singur sau cu alţi vechi foşti activişti de partid, Vasile I. Bunea a avut o întâlnire cu Virgil Trofin de circa 35 de minute, prilej cu care s-a prezentat a fi disponibil, în situaţia în care se va organiza sau face ceva, pentru detronarea lui Ceuşescu şi-a regimului comunist totalitar, antrenând tinerii scritori din capitală şi ţară în care se putea baza. Virgil Trofin s-a declarat a fi un socialist iremediabil, care preţuia şi credea în valorile umane, dar aşezate pe alte principii în societate, sau credea cu tărie în altfel de valori şi acţiuni în relaţiile diplomatice sau în politica externă, pe care nu le-a detaliat, puncte de vedere ridicate mai direct sau mai pe ocolite în întrunirile restânse ale conducerii centrale de partid la care participase cât a fost în funcţie. Acesta a dat să se înţeleagă că un grup foarte redus de foşti activişti ai partidului care au deţinut funcţii mari de conducere: Ion Ioniţă ministrul armatei, Corneliu Mănescu ministru de externe, chiar Constantin Pârvulescu membru ilegalist al partidului, care a luat singur atitudine în Congresul PCR şi l-a înfruntat direct pe Ceauşescu, ori Silviu Brucan fost ambasador în SUA, probabil Dumitru Mazilu fost ambasador şi reprezentant al ţării noastre la Geneva, şi alţii, prin contacte discrete au ajuns la concluzia “de-a a face ceva pentru salvarea naţiuniii române, dar lucrurile încă nu sunt conturate îndeajuns şi ajunse la starea de maturitate necesară ”.

Atunci Vasile I. Bunea l-a asigurat pe Virgil Trofin că el are influenţă în rândul tinerilor cenaclişti bucureşteni, prin care se pot transmite mesaje tineretului muncitor şi studios, că este cunoscut şi primit în casa multor intelectuali de marcă din Bucureşti şi Cluj, că are mare influenţă în zona Ţării Lăpuşului printre ţărani şi intelectuali, că are recomandarea morală a poetului academician Mihai Beniuc, unde în casa lui, l-a cunoscut şi pe ministrul de externe Ştefan Andrei, care de asemenea are reţineri mari faţă de linia politică a lui Nicolae şi Elena Ceuşescu şi că este dispus să-şi asume unele responsabilităţi într-un cadru cât de cât organizat. În acel moment Virgil Trofin l-a întrebat dur: “sunteţi conştient şi sigur de afirmaţia pe care o faceţi acum ?”

A răspuns răspicat că DA, deoarece a fost martor în locuinţa lui Beniuc de pe str. Grădina Bordei nr.51, când Ştefan Andrei relata cum se zbate cu alţi miniştrii de-a aduce în ţară medicamente străine pentru bolnavii de inimă şi ficat, sau materie primă din import, pentru producerea acestora în industria noastră, “fără ştirea şi aprobarea lor!”. Virgil Trofin i-a mai atras însă atenţia că având asemnea preocupări, î-şi asumă un mare risc privind viaţa şi integritatea familiei, la care el a replicat că acelaşi fapt l-a conştientizat şi în anul 1977 când la locuinţa de pe B-dul.Compozitorilor l-a căutat şi contactat acasă pe , Paul Goma cel care publicase la Europa Liberă romanul din închisoare “Gherla” iar după episodul cu revolta minerilor din Valea Jiului, a înfiinţat primul Sindicat Liber din România. In acest episod se prezenta cu pseudonimul Sile Gherleanu, deci Paul Goma şi ceilalţi aşa l-au cunoscut.

Poate aceste precizări l-au convins şi mai mult pe Virgil Trofin astfel că au stabilit a-l mai contacta prin fratele său, dar nu s-a mai întâmplat acest lucru, intervenind moartea sa în condiţiuni extrem de suspecte, prin acel accident provocat în incinta unui Gostat din Bărăgan unde fusese numit Director General.

Vasile I. Bunea mărturiseşte că imediat l-a contactat pe fratele acestuia ca să afle detalii despre înmormântare, dar acesta l-a sfătuit a nu participa, deoarece înmormântarea şi aşa destul de discretă cum au primit ordin a o organiza, va fi filată şi supravegheată şi este bine să evite a se expune vreunui risc mai mare în perioada imediat următoare.

Cuminţenia lui Vasile I. Bunea s-a materializat şi în manifestele lansate la ultima sa deplasare spre Cluj-Napoca în data de 18/19 decembrie 1989 din acceleratul 322 Bucureşti-Cluj astfel: 3 buc. la ieşirea din Gara de Nord din Bucureşti, 2 buc. la Ploeşti, 2 buc. la Câmpina, l buc. la Sinaia, l buc. la Buşteni, 2 buc. la Predeal, 3 buc. la Braşov, 2 buc. la Sighişoara, 2 buc. la Mediaş, l buc. la Războieni, 2 buc la Teiuş, 2 buc. la Câmpia Turzii, l buc. la Apahida, 1 buc. la Someşeni, iar ultimile 4 la Cluj-Napoca, asta ca să se poată asigura răspândirea acestora pe un teritoriu cât mai mare şi care avea cele mai importante centre muncitoreşti de la aceea vreme, de pe traseul parcurs, luînd în considerare episodul anterior de revoltă de la Braşov, şi nodurile de cale ferată de pe traseul trenului unde se găsesc mulţi călători în trafic şi care duc vestea mai departe în mediul muncitoresc.

La data de 22 decembrie 1989, lângă statuia lui Baba Novac din Cluj-Napoca, într-un grup de circa 7-9 cetăţeni, acest manifest a fost găsit şi la studentul de la seral, Moldovan Ovidiu Tiberiu, muncitor la Tehnofrig, azi cetăţean american, care le citea manifestul.

Evenimentele din 17-22 Decembrie 1989 îl prind pe Vasile I. Bunea la Cluj-Napoca şi după ce i s-a confirmat de către unele persoane din conducerea TCI urmărirea sa din partea organelor la Cluj, pleacă la Gherla, unde va juca un rol important în organizarea şi desfăşurarea evenimentelor în oraşul său, alături desigur, de alţi cetăţeni curajoşi.

Reântors la Bucureşti se înscrie conform tradiţiei familiei sale materne, în P.N.Ţ, este ales la 29 ianuarie 1990 Secretar General al Sectorului 4, apoi la conferinţa municipală, este ales şi confirmat Secretar General pe capitală a P.N.Ţ. fiind vicepreşedinte al C.P.U.N. Bucureşti, la propunerea nominală a marelui om politic Corneliu Coposu, prieten din tinereţe cu bunicul matern a lui Vasile I. Bunea – Pop Iacob membru al Delegaţiei comunei Aluniş din Jud. Someş, la Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia pentru Marea Unire şi ulterior primar ţărănist, când Iuliu Maniu însoţit de secretarul său particular de atunci Corneliu Coposu, vizitau des comuna Aluniş.

Face parte din delegaţia oficială a P.N.Ţ. care l-au primit la Aeroportul Otopeni la revenirea în ţară din Anglia, pe Ioan Raţiu.

Participă efectiv şi activ la mişcările din Piaţa Universităţii, alături de: Marian Munteanu, Victor Rebenciuc, Emil Constantinescu, Ioan Raţiu, Ticu Dumitrescu, Dan Zamfirescu, Ghheorghe Dincă, Ioan Luchian Mihalea, Ioan Puiu, Ioan Rădoi şi mulţi alţii, vorbeşte de două ori de la balconul universităţii miilor de oameni adunaţi acolo, despre instalarea la conducerea ţării a neocomuniştilor, dar după venirea minerilor din aprilie 1990 pentru a nimici Piaţa Universităţii, respectiv „a face curăţenie”, demisionează cu 2 zile înaintea votării din luna Mai, alias Dumineca Orbului.

Vasile I. Bunea a deţinut după evenimentele din decembrie 1989, funcţii de conducere în P.N.Ţ.- C.D. secretar general pe Capitală, membru al CPUN Bucureşti, iar ulterior prin Ministrul Secretar de Stat, Adrian Dohotaru de la Ministerul de Externe, i se încredinţează unele misiuni politice importante la Berlin şi Chişinău, sau misiuni culturale în Grecia şi Cypru. Mai recent, în ianuarie / februarie 2005, pleacă cu o bursă în Austria la Viena, tot prin Ministerul de Externe şi Asmbasada României în Austria unde se găsea în postul de ambasador, mai vechea cunoştiinţă a lui Vasile I. Bunea, Excelenţa Sa, Traian Chebeleu, unde pe lângă studiul şi aprofundarea problemei Diktatului de la Viena din 1940, a documentelor privind implicarea directă a fostului grof de Sucutard Wass Albert, cercetări desfăşurate la Palatul Belvedere unde a fost semnat Diktatul şi în cadrul Institutului Cultural Român, a organizat şi o amplă expoziţie de icoane pe sticlă cu lucrări proprii.

Este autor a 56 de lucrări de cercetare ştiinţifică în domeniul istoriei, criticii literare, a culturii populare şi autor a nenumarate articole în aceleaşi domenii de activitate.

Debutează editorial destul de târziu, dar bine şi promiţător. Este primit cu interes de critica literară, cu excepţiile inerente, el fiind o persoana incomodă pentru cei din generaţia lui sau cele apropiate, care fie că nu au putut realiza cât Vasile I. Bunea în varii domenii de activitate, fie din invidia de breaslă, dar şi pentru cei nepricepuţi, care nefiind oameni de cultură, cu activitate palpabilă şi concretă, fac pe docţii, pe motivul că temporar deţin unele funcţii administrative sau politice şi caută să discrediteze pe unii creatori, care şi-au pus semnătura pe lucrări ştiinţifice, cărţi individuale sau colective, au avut atâtea expoziţii interne şi internaţionale, cu cronicile de specialitate aferente.

Să menţionăm cărţile lui apărute până în present:

“ ….Iata zic voua…..: “ Volum de versuri – Bucuresti – Editura “Fiat Lux” – 1994

“ Arhitectura Erorii “ Volum de eseuri – Bucuresti – Editura “Fiat Lux”- 1995

Academicianul Dan Grigorescu, vorbind la Dalles

despre Arhitectura Erorii a lui Vasile I. Bunea, alături

de talentata pictoriţă Camelia Tămăşag – 1995

“ Bastonul de Mareşal “Poeme palmuite- Bucureşti – Editura “Fiat Lux”- 1998

“ Ion Apostol Popescu – Frumoasa Privighetorilor – Basme armeneşti din Transilvania – Editura “ Ararat “ – 2001 – Editia a III-a, revăzută şi adăugită, cu un studiu introductiv şi alte câteva basme noi culese de Vasile I. Bunea.

În anul 2004, această carte Ediţia a III, retipărită de Vasile I. Bunea, a fost tradusă şi în limba maghiară de către un inimos grup de oameni de cutură de la Editura Szekelyudvarhely, din care-i amintim pe: Ban Peter, Bodurian Janos, Muşat Zsuzsa, Vereş Peter şi Bodurian Agota.

Iată câteva spicuiri din : “Cuvinte despre autorul Vasile I. Bunea”

Alexandru Philippide: “ Versul nervos ca şi firea-i, privite fugar, înşeală. Poezia lui te îndeamnă la meditaţie. O meditaţie dulce, ca cea din versurile filosofilor antici”

Şerban Cioculescu: “Deşi fost elev al bunului meu amic I.A.Popescu, pe Vasile Bunea nu-l pot lăuda. Sincer, îl felicit ! “

Ion Apostol Popescu: “ Pe Vasile Bunea – poetul, l-am descoperit în anii liceului, când prin vers depăşea cu mult orizontul de gândire al adolescentului. Versurile sale sunt inspirate de mediul satului autentic, care-şi pune pregnant amprenta pe creaţia sa, o amprentă pe care o găsim, desigur, în poezia coşbuciană, cea fară de egal .”

Mihai Beniuc: “ Temeritatea lui Vasile Bunea de a scrie versuri, vine din copilăria lui în Lancrămul lui Lucian Blaga. Să fie oare o legatură, sau un blestem frumos al muzei ? “

Laurenţiu Fulga: “ Scrierile lui Vasile Bunea încep cu poezia, continuă cu eseul literar şi se termină cu lucrările sale ştiinţifice, dintre care nu pot omite “ Eminescu şi folclorul ardelenesc. ” Poate că, într-o zi, numele său va fi aşezat pe coperta unei cărţi. Sincer, o merită !. “

Eugen Barbu: “ L-am primit în Cenaclul “Nicolae Labiş” ca pe o speranţă în care cred. Deşi uneori livrescă, poezia lui aduce condescendenţa versului filosofic, demonstrând posibilitatea unei elaborări poetice intens lucrate”.

Nicolae Steinhardt: “ Pentru serile de poezie de la Casa Poetului din aşezământul mănăstirii Rohia, lui Vasile Bunea trebuie sa-i mulţumesc din inimă. El scrie o poezie când caldă, când rece, dar de tensiune filozofică. Consider că scriitura lui corespunde personalităţii sale”.

Nichita Stănescu: “ Bătranul Vasile Bunea nu este un poet. A fost ! Acum, el este o spirală care respiră prin cuvinte. Oricum, el a trecut demult pragul debutului unui destin liric”.

Marin Preda: “ Nu mă prea pricep la critica de poezie, dar citind versurile lui Vasile I. Bunea, simt nervul unui discurs poetic autentic, astfel că sunt convins că citesc un poet. Un poet autentic, cu personalitate. Şi nu numai atât, el are şi alte scrieri ce te incită la a-l citi, studia şi memora cu deosebită atenţie. “

Constantin Sorescu: “Vasile I. Bunea a trecut Carpaţii cu gândul ca, la Bucureşti, să-şi schimbe sarica şi cioarecii cu – să zicem – cu canadiana şi blue-jeans. Abia ajuns, însă, în Muntenia, îl cuprinde dorul de Ardeal. Tot ceea ce lăsase în urmă îi copleşeşte dintr-o dată memoria şi, în loc de a se lăsa absorbit de Capitala lui Mitică, i se opune cu dârzenie. Işi rescrie în întregime poezia de până la descălecatul în Bucureşti, dar nu pentru a şi-o trăda ci, diompotrivă, pentru a-i decanta, în retortele dorului, spiritul ardelenesc. Toată poezia pe care o scrie în metropolă, inclusiv poezia socială şi politică, e mistuită de aceeaşi patimă a obârşiei şi animată de aceleaşi exigenţe morale. Noi, cu toţii, suntem (aşa cum spun savanţii) purtătorii unui virus şi, până la urmă, ai unui destin. Vasile I.Bunea este, în tot ceea ce face, în pictura sa pe sticlă şi în poezia scrisă pe coli ministeriale, un purtător de Ardeal. Incoercibil, incorigibil şi incurabil.!”

Datorită proiectelor sale de viitor cu bătaie lungă, părinţii săi bătrâni bolnavi şi singuri, plaiurile copilăriei şi-ale tinereţii sale, l-au chemat acasă între ai săi. Astfel că în luna octombrie 1998, revine din Bucureşti, restabilindu-se la Gherla, unde-şi continuă discret activitatea de creaţie în varii domenii, făcând ceea ce a învăţat de la maeştrii săi, o viaţa. !

Vasile I. Bunea are în pregătire următoarele cărţi:

“ J’accuse “ roman politico-autobiografic.

“ Inscripţii pe un bob de orez “ – poeme

“ Incest de cuvinte “ – poeme

Este invitat şi participă la Congresul de Dacologie Kogaion – de la Bucureşti, ediţia 2005 unde prezintă lucrarea “ Cântare limbii şi Ţării Dacilor”

În colaborare cu regretatul preot Gavril Pop, a organizat şi amenajat într-o cladire anexă a Muzeului de Istorie din Gherla, un valoros muzeu de icoane pe sticlă autentice, (cel mai valoros din zonă) vechi de 1, 2 sau chiar 3 secole, din Şcoala Nicula, Laz, Maierii Albei Iulia şi Făgăraş, precum şi alte icoane pe lemn sau obiecte de cult şi carte rară bisericească, sub tutela Episcopiei Greco-catolice de Cluj-Gherla.

În colaborare cu prof. ddr.Mihai Me;ter va edita o publicaţie anuală a Muzeului de Istorie din Gherla intitulată Anuarul muzeului gherlean.

Vasile I. Bunea având un vis al primei tinereţi, în colaborare cu un colectiv condus de prof. Ioan Câmpean, colectiv dealtfel născut şi consolidat destul de greu, din care fac parte: Damian Mircea Câmpean, Maria Câmpean, Mihai Meşter, Maria Moldovan, Flavia Zegrean şi Georgeta Drăgan Giurgean, după o asiduă activitate de cercetare, scormonire de documente şi arhive, elaborează prima istorie a municipiului Gherla în limba română, intitulată “ Gherla pe treptele istoriei “după ce această istorie a oraşului, mai fusese scrisă de către Joseff Kadar în anii 1900 – 1902, sau mai rercent de către maghiari, într-o variantă mai redusă – ambele scrieri cu puncte de vedere subiective şi tributare timpului în care au fost elaborate, dar rămân ca materiale documentare şi de comparaţie pentru generaţiile viitoare.

Ca poet Vasile I. Bunea a trezit şi interesul francez, prin grija şi la recomandarea prof. Dămăcuş Iulian, a ajuns tradus şi în Franţa cu poemul Rechizitoriu.

Cu prof.ddr.Mihai Meşter, directorul Muzeului de Istorie din Gherla, a organizat anual şi a devenit o permanenţă, o serie de simpozioane, colocvii şi sesiuni ştiinţifice privind cultura şi tradiţia zonală.

Din lucrările lui Vasile I. Bunea la aceste manifestări amintim doar: Contribuţia scriitorului Ion Apostol Popescu la tezaurizarea culturii locale şi zonale, Diktatul de la Viena din 30 aug.1940 – un rapt politico –militar, Locul şi importanţa oraşului Gherla în organizarea şi desfăşurarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Crimele de la Sucutard şi Mureşenii de Câmpie din toamna anului 1940 şi implicarea contelui Wass Albert etc. teme care reflectă o bună cunoaştere a zonei şi problematicii acesteia raportată la perioada istorică despre care se face vorbire.

Vasile I. Bunea nu este înacdrat politic în prezent şi nici nu mai vrea să mai facă politică.

Activează deţinând funcţii importante în activitatea cu refugiaţii etnic, cei ce se încadrează în prevederile Legii nr.189/2000, adică: la 24 aprilie 2004 este ales preşedintele Filialei Gherla a Refugiaţilor, Filiala Gherla fiind cea mai mare din ţară, în septembrie 2005 devine vicepreşedinte al Comitetului Director al Refugiaţilor pe Judeţul Cluj, funcţie ce o deţine şi în prezent prin reconfirmarea Conferinţei judeţene din 7 aprilie 2006, iar la Congresul de constituirea Federaţiei Naţionale a Refugiaţilor din România ce s-a desfăşurat la Cluj-Napoca la data de 30 august 2006, a fost ales în unanimitate în funcţia de Secretar General Naţional.

Activitatea şi pe acest tărâm a lui Vasile I. Bunea este la fel de prodigioasă şi remarcabilă.

În colaborare cu prof.univ.dr. Barbu I. Bălan, Vasile I.Bunea, alături de colegii săi de redacţie Viorel Cacoveanu, Ioan Cîmpeanu, (Cluj) Ioan Corneanu, (Satu Mare) Vasile Lechinţan şi Marius V.D. Mălai, editează trimestrial Revista Românilor persecutaţi, refugiaţi, expulzaţi sau deportaţi din motive etnice, intitulată sugestiv “Pro Memoria 1940 – 1945” care a ajuns deja la numărul 16/2008, periodic care adună cu grijă şi meticulozitate ştiinţifică documente în materie ale vremii, mărturii ale celor ce au suferit în aceea perioadă, care vor rămâne pentru viitorime în a le interpreta şi analiza.

Referindu-ne la cazurile cele mai concrete, în anul 2005 a organizat în localităţile Sucutard şi Mureşeniui de Câmpie, parastase de pomenire a celor ucişi de către trupele de ocupaţie hortisto-maghiare în anul 1940, a organizat slujbe de pomenire exact la locurile de execuţie ale acestora cu participarea P.S. Vasile Someşanul Episcop de Cluj, a efectuat demersurile necesare pe lângă autorităţi şi i-a declarat pe cei ucişi martiri naţionali, iar la data de 30 iulie 2006 a inaugurat în satul Sucutard comuna Geaca, Monumentul Martirilor Neamului, prilej cu care a fost şi sfinţit paralel cu prezentarea de înalte onoruri militare. Urmează în luna septembrie 2007 sfinţirea Monumentului Martirilor Neamului din satul Mureşenii de Câmpie comuna Palatca, ambele în judeţul Cluj, unde cât de repede vor începe lucrările de refacere a casei parohiale în care martirii au fost executaţi, casă ce va deveni muzeu, secţie a Muzeului de Istorie din Gherla.

La fel, Vasile I. Bunea, împreună cu prof. Meşter Mihai, direrctorul Muzeului de Istorie din Gherla, prin implicarea şi a factorilor din comună preoţi, primărie, martori oculari, în prezent desfăşoară cercetări în comuna Cătina, unde au fost descoperite alte crime comise în aceeaşi perioadă, rămânând ca să se decidă ce acţiuni vor fi interprinse şi organizate, în urma analizării obiective şi ştiinţifice a materialului probator adunat din zonă.

Până acum am vorbit de Vasile I. Bunea în calitatea sa de scriitor, cercetător în varii domenii, analist al istoriografiei literare româneşti, dar el şi pictează de decenii icoane pe sticlă. Putem răspunde la întrebarea: ce a făcut şi în acest domeniu Vasile I. Bunea ?

După 1989, recunoscându-i-se pe deplin valoarea artei sale de iconar, de continuator şi păstrător al valorilor de netăgăduit ale fenomenului Nicula, cu multă ambiţie şi mai ales cu datoria ca această artă să renască şi înflorească în matca ei, înfiinţează împreună cu preotul Pop Gavril, Fundaţia Naţională de Cultură şi Tradiţie Populară “Sf. Maria şi Alexandra” – Şcoala Nicula, apoi este chemat şi organizează nenumarate expoziţii în ţară şi străinătate, întitulate sugestiv : “Cartea Sfantă pe Româneşte”, din care spicuim:

GERMANIA: - Berlin – 1990 – aprilie

ELVEŢIA: - Basel - 1991 – mai

BELGIA: - Malinnes – 1992 – februarie

ROMÂNIA: - Bucureşti – 1992 aprilie – Cercul Militar Naţional

GRECIA: - Salonic – 1992 septembrie – Institutul Francez

- Volos – 1992 octombrie – Institutul Francez

- Patras – 1992 noiembrie – Institutul Francez

- Atena – l992 noiembrie – Casa prieteniei Româno – Elene

- Atena – 1992 decembrie – Ambasada României

- Atena – 1992 decembrie – Institutul Francez

CIPRU: – Nicosia – l994 aprilie – Hotelul Hilton

- Larnaca – 1994 aprilie – Holy Diocese

- Limassol – 1994 aprilie – Hall of “Sf.George”s Church

ROMÂNIA: - Bucureşti – 1994 noiembrie –Sala Dalles

- Bucureşti – 1994 decembrie – Ministerul Afacerilor Externe

- Bucureşti – 1995 iunie – Salla Dalles

- Bucureşti - 1995 decembrie – Ministerul de Interne

- Bucureşti – 1997 aprilie – World Trade Center

- Bucureşti - 1997 iunie – Hotelul Triumf

- Gherla – 1998 decembrie – Muzeul de Istorie

- Cluj-Napoca – 1999 ianuarie – Galeria “Alianţa Artelor”

- Gherla – 2000 martie – Sala Francofonă- Muzeul de Istorie

- Cluj-Napoca – 2001 aprilie – Inspectroratul Judeţean de Cultură şi Artă “Spiritualitatea Românească în imaginarul iconic”

- Cluj-Napoca 2002 decembrie – Muzeul Naţional de Artă, în cadrul Salonului Icoanei Ardelene, Ediţia a III-a

- Cluj Napoca 2002 decembrie – Expoziţie retrospectivă – Centrul Creaţiei Populare - Gherla – 2003 aprilie – Muzeul de Istorie

AUSTRIA: - Viena – 2005 ianuarie – februarie - Ambasada României – Centrul Cultural Român

ROMÂNIA: - Gherla – 2005 aprilie – Muzeul de Istorie

- Cluj Napoca – 2005 - Muzeul de Artă

- Gherla – 2006 octombrie – Muzeul de Istorie

Despre activitatea prodigioasă a pictorului de icoane Vasile I. Bunea, dar mai ales a succesului artei sale iconografice, s-au scris zeci şi zeci de articole, atâtat în ţară cât şi în ţările pe care le-a colindat, a acordat numerose interviuri la posturile de radio şi Tv. externe, a avut emisiuni pe majoritatea posturilor Tv. şi radio din ţară şi mai interesant este că a conferenţiat la obiect, în ţările vizitate, popularizând această artă străveche, pentru a face cunoscut geniul creator al poporului român. În acest sens voi aminti numai cursul de 15 seminarii ţinut la Univesitatea din Patras – Grecia, la secţia de artă străveche.

Pictorul Vasile I. Bunea are lucrări în importante muzee şi colecţii particulare din: Germania, Elveţia, Belgia, Rusia (C.S.I.), Iugoslavia, Grecia, S.U.A., Anglia, Cipru, Ungaria, Polonia şi Cehia.

Un merit deosebit a lui Vasile I. Bunea, este acela că: el raportandu-se la cerinţele cercetării moderne privind iconografia românească pe sticlăa, “a ştiinţificat acest mestesug” impunand creatorilor, datarea obligatorie a lucrarilor, iar el, personal şi-a codificat lucrările, în vederea individualizării lor, pe tematici şi reprezentări, pe curente şi sursa de izvoade, astfel că pictorul Vasile I. Bunea, deţine personal peste 250 de astfel de coduri, aspect nemaiântalnit la restul pictorilor de icoane pe sticlă, ceea ce-i conferă un primariat în materie absolut imbatabil, ce-l va lăsa moştenire culturală posterităţii.Acest aspect a fost relevat şi în presa străină care a scris şi semnalat prezenţa sa cu arta-i autentic personală, în atâtea expoziţii internationale şi în ţară, fiind solicitat în multe locuri, de aici sau aiurea.Explicaţia mea este simplă, din punctul de vedere al criticului de artă, spunea în anul 2001 criticul de artă prof. Radu Vasile: el a îngemănat arta de bază a şcolii Nicula, cu pasiunea, meticulozitatea, creaţia-i proprie şi rigoarea, -fie ea artistică, – fie ea lucrativă, chiar dacă nu tinde sau are pretenţia să tindă spre perfecţiune.O altă mare “găselniţă” a pictorului- iconar Vasile I. Bunea, este metalizarea culorilor, printr-un procedeu numai de el ştiut deocamdată, care dă un plus de valoare operei şi o altă căldură culorii şi scenei pictate. Strădaniile sale, luate în serios, duc la concluzia că el face artă cu mare pasiune şi din nemărginita-i dragoste pentru Dumnezeu.

Nu pot încheia aceste spicuiri din curricullum său vitae, fără să notez şi eu câteva gânduri ce le-am scris despre artist, în urmă cu an an si ceva:

“ Personalitate polivalentă– scriitor, poet, pictor, Vasile I. Bunea, după un îndelung periplu bucureştean, a răspuns chemării obârşiei, revenind la Gherla, oraşul său de origine. Condus de vocaţia sa romantică, deloc veleitară, s-a întors având un nume şi în minte proiectul resuscitării şcolii meşterilor iconari din satul Nicula, şcoală de “artă ţărănească” având o istorie prodigioasă. În parte a reusit, în parte rezultatele sunt încă aşteptate.

Dincolo de această ambiţie mai degrabă administrativă, reuşita lui este deplină în domeniul artistic.

Aceasta expozitie retrospectivă– prilejuită de inaugurarea Centrului Cultural Transilvania si de Întâlnirile Tradiţie şi Modernitate, organizate de Centrul Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiei şi Creaţiei Populare – Cluj, ilustrează pe deplin calitaţile artei sale.

Avem de-a face nu cu “pictorul-ţăran” de altădată, nici cu monahul cucernic, caligraf stăruitor în chilia mănăstirii, ci, de data aceasta, cu intelectualul erudit care preia cu inteligenţă modelele altor “şcoli” de pictură, cum ar fi cea de Fagăraş sau Maierii Albei Iulia, dar revine, în acelasi timp, obsedant, subliniind, prin realizări propri – profundele calitaţi artistice ale Şcolii Niculene.

Icoana sa porneşte de la “izvoade” selectate cu grijă şi se încarcă de incandescenţa propriului său spirit.

Astfel el propune o formulă care poate fi de mare actualitate şi cea mai nimerită pentru a se înscrie sub genericul “tradiţie şi modernitate”.

Singura punte de-a reuni, reorandui, şi trona peste aceste trei veacuri de istorie, cât măsoară culmile picturii niculene. Cred că comentariile ar fi de prisos “…….

Iată activitatea extraordinară a unui om, încă relativ tânăr, reflectată în documente originale, imagini foto, casete video filmate, benzi de reportofion, care nu numai că nu pot fi contrafăcute, ele sunt păstrate în dublu exemplar, în cazul în care un răuvoitor ar vrea să atenteze la aceste mărturii adevărate. Cu siguranţă că, Vasile I. Bunea a fost şi rămâne un om incomod pentru mulţi, dar el în comparaţie cu aceştia, s-a implicat direct asumându-şi riscurile inerente acţiunii, pe când cei ce au curajul să-l conteste încă, nu au fost şi nu vor fi capabili de asemenea atitudini şi acţiuni, chiar dacă ar mai avea o viaţă înainte.. El are o deviză clară, lipită pe fişetul din biroul său: Un luptător = Un învingător !, deviză ce la Vasile I. Bunea a funcţionat cu precizie de ceasornic, chiar dacă uneori a fost cu puţină întârziere. Altruismul şi aroganţa nu-l caracterizează, chiar dacă uneori pare aşa. Îşi doreşte să fie lăsat în pace de “lingăi “ “lichele ” şi de incompetenţii contestatari, mai vrea să aibă sănătate şi luciditate pentru a-şi împlini alte vise, care rând pe rând, devin proiecte materializate în citadin. El ştie să se îndigneze, că atât timp cât ne îndignăm, suntem încă vii, altfel am murii. El, Vasile I. Bunea, face parte dintr-o generaţie de condeieri-scriitori, în care valorile neconsemnate ca număr, se amestecă sau sunt devorate la propriu sau la figurat de non-valori – adicătălea de inşi pătrunşi de morbul fetişismului primar instinctiv.! Aşa trăieşte el, deci există !Citadinul este azi, şi o justiţie a celor ce scriu – poate o generaţie viitoare, mai acătărâi – să aibă dreptul moral de-a fi o Curte Supremă care să decidă: scriitor sau parvenit !

Am vrut să mai spun că uneori este bine să ne mai uităm şi-n oglindă ! Fără comentarii ! Să-i urăm lui Vasile I. Bunea, succes !

Radu Vasile

Critic de artă